Interviu cu Andreea Malancioiu

Am reîntâlnit-o pe Andreea după o perioadă în care aproape am pierdut contactul și nu mai aveam nici veste despre ce a făcut în ultima perioadă.
Am avut plăcerea să regăsesc aceeași persoană jovială, permanent pusă pe glume și cu ochii strălucind de bucuria vieții.

-Aș vrea să mă ajuți să le prezint celor interesați de meseria de însoțitor de bord și o altă față a acestei meserii, și anume partea care nu se vede, așa cum spui tu, viața care începe din momentul în care cobori din avion! Există multe voci potrivit cărora meseria asta nu prea se leagă cu viața de familie și care spun că e aproape imposibil să întemeiezi și să păstrezi o familie când ești mai tot timpul cu “capul în nori”. Cum vezi tu viața personală și ce consideri că te împlinește în zona asta, cât e mit și cât realitate în aceste afirmații?

-Mă distrează percepția oamenilor cu privire la viața noastră, a celor care avem meserii rare și își imaginează că noi nu mâncăm, nu respirăm, nu iubim și nu clipim decât în avion, în timpul serviciului!
Suntem oameni, înainte de a fi însoțitori/însoțitoare de bord și piloți, așa că tot ce e uman ne atinge și ne influențează, avem zile mai bune și zile mai puțin bune și da, avem chiar și familii!
Pot să-ți povestesc despre cei doi copii ai mei, despre fetița mea de 10 ani care visează să ajungă cât mai repede la vârsta la care să poată fi pilot, precum tatăl ei, sau despre puștiul meu care a împlinit 2 ani acum puțină vreme, care îți arată avioanele pe cer și strigă mami atunci când le vede, și pot să-ți spun din toată inima că nu am avut nici o secundă tentația de a face o alegere, viața de familie sau meseria, și probabil că viața îmi va arăta dacă am reușit să le îmbin pe amândouă de așa natură încât și eu și copiii să ne putem bucura împreună de realizările din plan personal!
Nu mă consider cu nimic mai specială decât colegele mele de la Tarom, Blue Air sau Wizzair care se bucură în aceeași măsură de viața de familie și continuă să profeseze, povestind și fiind la rândul lor un exemplu pentru generațiile de colegi/colege care își încep acum cariera în aviație.
Pentru mine, după aproape 13 ani și peste 12000 de ore de zbor este o plăcere să întâlnesc oameni cu care să împărtășesc această pasiune a zburatului, cărora să le ofer un crâmpei din experiența mea, și de ce nu, să le servesc ca exemplu pentru entuziasmul și dorința de a continua să fac o meserie care a devenit în timp un mod de viață.

 

 

 

 

 

-Știu că sunt companii unde politica internă și clauzele contractuale interzic însoțitorilor să-și formeze familii sau să se căsătorească, cum vezi tu această situație?

-Este foarte adevărat, în mod special sunt companiile mari din Orient cele care au adus acest model al însoțitorului veșnic tânăr, fără obligații și mereu disponibil pentru sarcinile de serviciu, dar până și acolo au început să se producă schimbări, și au început prin a permite căsătoriile în primă fază, iar vârsta nu mai prezintă o condiție primordială în recrutarea de personal navigant. Au început să fie mai relaxați și ei pentru că piața de resurse umane în acest domeniu a fost obligată să se relaxeze și să admită că aviația este printre puținele domenii de activitate unde experiența nu vine la pachet fără ani de zbor, iar asta presupune timp de acumulare.

 -Orientul și beneficiile avute atunci când lucrezi la o așa companie sunt în sine un subiect pe care îl vom discuta cu o altă ocazie, și aici există argumente pro și contra care trebuiesc expuse pe larg, din mai multe puncte de vedere. Te rog să-mi spui cum vezi tu noile generații de însoțitori și cum consideri că evoluează această meserie în contextul masivei dezvoltări din domeniu, ce crezi că ar putea utiliza ca și atuu în obținerea unui post de însoțitor cei care ies acum de pe băncile unei astfel de școli?

-Magia acestei meserii rămâne, cu siguranță vor fi încă multe generații de fete sau băieți “fermecați” de cei văzuți în aeroport, îmbrăcați în uniforme, pășind în sincron și permanent zâmbitori și siguri pe ei, așa cum sunt echipajele atunci când își încep serviciul. Cu siguranță vor exista multă vreme de acum încolo tineri care vor dori să fie ei cei care zâmbesc din frumoasele reclame ale companiilor aeriene prezente în toată mass-media și entuziasmul ăsta se va reflecta în permanență în numărul mare de absolvenți ai școlilor de profil.
Din punctul meu de vedere, dovada de profesionalism care trebuie să vină din partea lor este să trateze aceste cursuri cu seriozitate, să poarte uniforma cu naturalețe și ca pe a doua piele și să învețe cum să se prezinte în fața recrutorilor din domeniu, imaginea și atitudinea aduc întotdeauna un plus de valoare cunoștințelor acumulate în cadrul modulelor teoretice.

 

 

 

 

 -Îți doresc cer senin și mă bucur că ne-am revăzut, sper să ne intersectăm mai des și să te mai am ca și invitată în cadrul testimonialelor și de ce nu, te aștept ca și contributor pe site, știu că ai terminat jurnalism și că îți face la fel de multă plăcere să scrii, tot așa de frumos precum povestești!

-Mi-ar face într-adevăr plăcere să putem colabora și în direcția asta, bucuria revederii este de partea mea și cu siguranță vom repeta experiența iar celor care își doresc un loc în domeniu, mult noroc și țineți minte, șansele sunt ale voastre, ține doar de voi să reușiți!